Fairy Tail

Un cerc vicios al sentimentelor multiple
6 aprecieri
Am terminat de vizionat seria Fairy Tail în toamna lui 2020, dar doar episoadele ce au ținut strict cont de poveste, fillerele le-am amânat (voi reveni la ele după examenul de bacalaureat, titularizare și admiteri, sper). Ca o sinteză a întregii mele opinii, aș rezuma totul la o sintagmă nominală simplă: Vai și amar de sufletul meu!
Fairy Tail reprezintă povestea care te va întoarce pe dos, te va scoate din propria-ți piele și te va distruge emoțional dacă ești o fire mai „sesibiloasă”.

Fairy Tail este o serie manga scrisă și ilustrată de Hiro Mashima, publicată începând cu 2 august 2006. Capitolele au fost adaptate într-un anime produs de A-1 Pictures si Satelight care a debutat în Tokyo pe data de 12 octombrie 2009.

Anime-ul este structurat în trei sezoane, însumate având 328 de episoade, dintre care 63 dintre ele fiind fillere, adică 19% din anime.

Mare parte din acțiunea anime-ului se petrece pe continentul EarthLand, în jurul orașului Magnolia. Lumea este împărțită în clase sociale bine delimitate: Oamenii simpli, nepurtători de magie, și vrăjitorii, purtători de magie. Oamenii simpli au meserii și profesii obișnuite, exact ca oamenii din realitate. Vrăjitorii sunt împărțiți în două categorii în funcție de magia lor: cei care o au în interiorul lor (ex: Personajele Natsu, un utilizator al magiei focului, Gray, un utilizator al magiei gheții, Juvia, utilizatoare a magiei apei etc.) sau cei care își pot canaliza magia prin instrumente speciale (ex: Personajele Lucy, o vrăjitoare celestă care invocă spiritele celeste prin intermediul unor chei celeste, Cana, o vrăjitoare care își canalizează energia magică prin intermediul cărților de joc etc). Cele două clase sociale trăiesc împreună, formând comunități și localități.
Vrăjitorii, ca să nu moară de foame, și-au creat ghilde (ex: Fairy Tail, Blue Pegasus, Lamia Scale etc.) prin care oamenii simpli sau celelalte ghilde ori alți vrăjitori depun în panoul lor misiuni cu recompense.

* De remarcat este faptul că oamenii simpli au împrumutat la rândul lor ideea de ghildă și și-au format grupuri bazate pe meseriile/profesiile lor (ex. ghilda avocaților, ghilda vânătorilor de comori, ghilda bancherilor etc).

Acțiunea este amplă, împărțită în arcuri (după împărțeala mea logică, poate că nu neapărat după cea ofiicială):

1. Arcul de obișnuire al privitorului cu Universul Fairy Tail - Ep 1-10; unde episodul 9 este filler;
Mic rezumat: Primele trei misiuni ale lui Lucy (recuperarea lui Macao, Conacul Everlue și Lullaby) și apariția Erzei.

2. Insula Galuna - Ep 11-19;
Mic rezumat: Natsu face o drăcie cât casa de mare ca să-i dovedească master-ului că e capabil pentru misiunile grele.

Episodul 20 este un episod mixed canon.

3. Lucy Heartfilia - Ep 21-32;
Mic rezumat: Trecutul lui Lucy nu o lasă în pace.

4. Turnul Raiului - Ep 33-41;
Mic rezumat: Trecutul Erzei este descoperit de praf, iar ea va trebui să aleagă între a-și sacrifica prietenii sau pe sine.

5. Bătălia de la Fairy Tail - Ep 42-48;
Mic rezumat: Un membru al ghildei îi obligă pe ceilalți membri să se bată între ei până se decide care este cel mai bun. Dacă nu vor coopera și vor face întocmai după ideea nebunească, orașul Magnolia va fi aruncat în aer.

Episoadele 49 și 50 sunt fillere.

6. Nirvana - Ep 51-68;
Mic rezumat: Mai multe ghilde își unesc forțele ca să învingă o ghildă întunecată, malefică.

De la 69 până la 75 sunt fillere.

7. Edolas - Ep 76-99;
Mic rezumat: Un vortex, Anima, este pe cale să fie folosit ca să fure toată magia din Earthland.

8. Examenul de vrăjitori de clasa S - Ep 100-124;
Mic rezumat: Se nominalizează 10 membri pentru Examenul de rangul S! Dar unul face și nu face parte din ghildă, iar altul se gândește să părăsească ghilda. Totuși, examenul este întrerupt de cea mai înfricoșătoare vietate, iar timpul în care se desfășoară acțiunea „se dilatează”.

Episoadele 125-150 sunt fillere.

9. Campionatul ghildelor - Ep 151-201;
Mic rezumat: Timpul a trecut, personajele noastre sunt totuși tinere, iar în Earthland se organizează Campionatul ghildlor! Totuși, pe lângă scopul de a se decide cea mai bună ghildă de pe continent, mai există ceva...

Episoadele 202-226 sunt fillere.

10. Tartaros - Ep 227-265;
Mic rezumat: O nouă ghildă întunecată își face apariția în poveste. Totuși, nu sunt vrăjitori și nu folosesc o magie normală ci altceva, mult mai întunecat.

11. Fairy Tail Zero - 266-275;
Mic rezumat: O întoarcere în trecutul Fairy Tail, despre fondatori, fondare și cum s-a ajuns la cel mai mare secret al ghildei și istoriei magiei. (sincer, arcul ăsta poate fi sau nu privit)

12. Avatar - 276-288;
Mic rezumat: Dor niște simpli nebuni care încearcă să cucerească lumea, nimic neobișnuit.

13. Imperiul Alvarez - 289-328;
Mic rezumat: Războiul care va curma vieți, povești.

Personajele sunt și ele foarte bine creionate:

Lucy Heartfiliea - Personaj principal feminin, vrăjitoare celestă în ghilda Fairy Tail. Pe tot parcursul anime-ului este prezentată într-o continuă evoluție magică și emoțională. În primele două arcuri este o fugară, o fată fugită de acasă din cauza tatălui ei care nu o lasă să fie cine vrea ea să fie, acesta neînțelegând dorința ei de a deveni o vrăjitoare celestă, iar prietenii ei nu îi cunosc trecutul și nici măcar numele de familie. Își iubește ghilda, considerând-o familia ei și fiind recunoscătoare căldurii cu care au primit-o, dar simte că nu vrea să îi îngrijoreze sau să le creeze probleme de orice fel. Totuși, membrii îi dovedesc că pot să conteze pe ei la bine și la rău. Din punct de vede al puterii magice, în inciptul anime-ului ea are doar trei chei celeste (Vărsătoarea, Racul și Taurul) din douăsprezece (treisprezece cu Ophichus), iar la final deține zece chei (Vărsătoarea, Racul, Taurul, Săgetătorul, Fecioara, Leul, Berbecuța, Scorpionul, Gemenii și Capricornul), reușind să deschidă mai multe porți simultan.
Un citat reprezentativ extras din toate vorbele ei: Dacă este aliata ta, atunci nu ar trebui să o protejezi? Nu voi pierde niciodată în fața cuiva care nici măcar nu înțelege asta. Jur pe numele ghildei mele!

Natsu Dragneel - personajul principal masculin, vrăjitor al focului, un Dragon Slayer din prima generație, copilăros, foarte copilăros, dar care își iubește prietenii ca pe propria familie, sărind mereu cu capul înainte când vine vorba de a-i ajuta în orice fel. Iubește să se dueleze cu cei mai puternici (cu Gray în special, între ei ducându-se o veșnică competiție) și să se antreneze. Este fiul unui dragon, iar scopul lui este să-l găsească pe tatăl său,singura amintire lăsată de el fiind fularul pe care îl poartă mereu. În cele trei sezoane se poate observa o evoluție din punct de vedere al puterii fizice, magice, dar nu și în comportamentul lui. Bolnav de curajos, dulce de copilăros, groaznic de amuzant.
Un citat reprezentativ extras din toate vorbele lui: Dacă sunteți o ghildă, aveți grijă de prietenii voștri. Asta este tot ce trebuie să spun.

Erza Scarlet - personaj secundar feminin, cunoscută și sub numeele de Titania, una dintre cele mai puternice și de temut fete din ghilda Fairy Tail. Își iubește ghilda, prietenii și ar face orice pentru ei. Cu un trecut întunecat, cu un regret colosal în început de anime, ea reprezintă unul dintre punctele de sprijin. Calculată, inteligentă, perspicace și cu un bun simț de lider, evoluția ei este liniară pe parcursul acțiunii, din toate punctele de vedere.
Un citat reprezentativ extras din toate vorbele ei: Nu murim pentru prietenii noștri, trăim pentru prietenii noștri.


Gray Fullbuster - personaj secundar masculin, un vrăjitor al gheții, ce poate modela din gheață orice obiect neînsuflețit. Având un eveniment traumatizant în copilărie, el a învățat de la profesoara sa, Ul, cum să folosească magia de invocare prin elementul său. Iubindu-și ghilda, prietenii, orașul, la fel ca toți ceilalți, este pregătit mereu să ajute și să își riște fundul. Impulsiv, dar mai calculat decât Natsu, Gray prezintă, întocmai ca toți ceilalți din ghildă, o evoluție psihologică și fizică.
Un citat reprezentativ extras din toate vorbele ei: Nu contează dacă ești femeie sau un copil. Nu mă simt bine știind că cineva îmi rănește tovarășii.

Alte citate reprezentative a personajelor prezente în anime:

- Slujba mea este să susțin pe toată lumea, dar... când trebuie să lupt... devin Dragon Slayer al Cerului! (Wendy Marvell)
- Cui îi pasă dacă ești slabă! Dacă ne unim forțele, putem face orice ! (Carla)
- Există oameni în această lume cărora le place să fie singuri, dar nu există o singură persoană care să poată purta singurătatea. (Makarov Dreyar)
- Eșecul de astăzi este sămânța victoriei de mâine.(Makarov Dreyar)
- Nu este un păcat să te îndrăgostești, nici măcar nu poți aresta pe cineva pentru asta. (Gajeel Redfox)
- Greșelile nu sunt cătușe care opresc progresul unei persoane. Ele sunt combustibilul care ridică inima. (Mavis Vermillion)
- Acesta este păcatul meu pentru că am cedat propriilor mele slăbiciuni. Inima mea pur și simplu nu putea ține pasul cu decalajul gigantic dintre vise și realitate. (Jellal Fernandes)
- Coșul de gunoi care nici nu știe că este coșul de gunoi merită să cadă în prăpastie. (Zeref)

Din punct de vedere al graficii, se poate observa îmbunătățiri de la sezon la sezon. Punct comun cu partea audio și jocul actoricesc al celor de la dublaj.

În concluzie, din punctul meu de vedere, Fairy Tail reprezintă un carusel al emoțiilor, un cerc vicios care, odată ce te-a acaparat, nu te mai lasă până la final și nu numai! Te va trece prin toate stările posibile, se va juca cu corzile tale sensibile și când ți-e lumea mai dragă... Puf! Un nou conflic se deschide sau reiese unul vechi la suprafață. Un anime ce merită văzut, dar mare grijă la doză! Să nu ajungeți ca mine să vedeți 20-30 de episoade pe zi.

Aye, Sir! (Happy)
Concluzie generală: Capodoperă.
Serii asemănătoare recomandate:
Vineri, 18 iunie 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
mihaituuu, Annefan, MiYao, IoAna63194, Kyouka-chan333, AkaneKiri
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
2 mai, 22:00
Anunţat de
3 mai
Anunţat de
4 mai, 13:00
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
21
16
9

Encoding
26
2

Verificare
48
10
5

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...