Tokyo Ghoul

Temă de gândire: Cine este monstrul și cine este victima?
2 aprecieri

Poveste: 9/10

Ascultând impresiile despre Tokyo Ghoul înainte de a-l viziona, mi-am imaginat o luptă clasică între oameni și un fel de monștrii. Am fost surprinsă să descopăr că era mult mai mult de atât! Există într-adevăr un conflict destul de banal între un soi de monștrii numiți "ghouli", care se hrănesc cu oameni, și prada lor bineînțeles. Am putea chiar fi tentați să-i asemănăm pe ghouli cu vampirii, cu toate că există o diferență esențială: conform a ceea ce știm vampirii se hrănesc cu sânge, nu neapărat al oamenilor. Însă ghoulii nu pot trăi fără carne de om. Și iată de unde apare primul element care face Tokyo Ghoul o poveste interesantă: un vampir se poate abține de la a bea sânge de om, dacă vrea, pentru că îl poate înlocui cu sângele altor ființe vii; un ghoul nu poate înlocui carnea de om cu nimic altceva! Așadar, mai putem noi să ne grăbim să considerăm ghoulul ca pe o ființă răuvoitoare când doar astfel poate să supraviețuiască? Nu are și el același drept de viață ca și omul? Aceasta ar fi o primă dezbatere care te pune bine pe gânduri, cu atât mai mult cu cât autorul are grijă să prezinte într-o lumină relativ echilibrată cele două rase: nici toți ghoulii nu sunt vicioși și răi, nici toți oamenii nu sunt atât de nevinovați și bine intenționați pe cât am fi tentați să credem. Surprinzător, drama este atât de bine construită, că este imposibil să iei o decizie definitivă dacă ești destul de sincer cu tine însuți, chiar dacă aici vorbim despre supraviețuirea propriei noastre rase umane. Al doilea aspect care m-a impresionat în mod deosebit este felul în care a fost ilustrat conflictul interior, la personajul principal în mod special. Am să fiu sinceră: nu cred că l-am văzut mai bine realizat în alt anime (poate nici măcar film) până acum. Singurul motiv pentru care nu am dat un 10/10 este că am simțit un dezechilibru în evoluția poveștii. Mai mult de jumătate din serie lucrurile tergiversează și apoi devin foarte accelerate pe final. Ca urmare, anumite aspecte rămân neclare, lăsându-te cu sentimentul că povestea s-a terminat în coadă de pește.

Personaje: 9/10

Foarte bine construit personajul principal Ken Kaneki, mai ales felul în care se confruntă pe sine însuși și schimbările din viața lui! Totuși, am fost un pic dezamăgită de transformarea sa un pic prea bruscă la finalul seriei. Ceea ce m-a deranjat nu a fost că mi s-ar fi părut un lucru exagerat sau imposibil, ci că în acest caz particular, bruschețea transformării mi-a produs un sentiment de confuzie în privința personajului. Un alt personaj interesant, a cărui evoluție nu m-a dezamăgit nici un pic de această dată, este prietenul lui Kaneki, Hideyoshi Nagachika. Este adevărat că Hide nu este un personaj central, dar cu atât mai mult apreciez talentul cu care a fost construit; nu mi se pare ușor să faci un personaj marginal interesant. Din păcate mărturisesc că restul personajelor nu m-au impresionat prea mult, ba chiar m-am simțit un pic deranjată de trăsăturile de caracter ridicol de exagerate ale unora dintre ele: Rize Kamishiro, "Gurmandul", Jason, Suzuya Juuzo, etc.

Grafică/Animație: 9/10

În principiu atât animația cât și grafica mi s-au părut mulțumitoare. Au existat câteva elemente care mi-au plăcut în mod deosebit: unul a fost masca lui Kaneki ce ilustra atât de bine scindarea din el însuși; altul, pe care l-am savurat de două ori, a fost prezentarea în paralel a reacțiilor a două personaje destul de diferite între ele și din tabere opuse totdeodată, care trăiau în același timp experiențe și sentimente asemănătoare. Nu numai că scenele erau atât de bine legate între ele încât ai fi spus că cele două personaje se aflau în același plan, dar construcția aceasta avea o forță de convingere uluitoare în a arăta că dreptatea se afla concomitent și de netăgăduit în ambele tabere!

Coloana sonoră: 6/10

Am citit multe comentarii din care știu cât de mult a fost apreciată coloana sonoră a acestui anime. De aceea nu mi-e ușor să mărturisesc că nu mi-a plăcut câtuși de puțin! Am obiceiul să urmăresc cu conștiinciozitate genericele; de data asta a fost un chin 😂! Aș fi dat o notă chiar mai proastă de 6/10, dar trebuie să recunosc că totuși coloana sonoră ilustra foarte bine drama și tensiunea din film, reușind să mă introducă foarte ușor în atmosfera poveștii. Cu siguranță nu este o muzică proastă; neplăcerea mea vine pur și simplu dintr-o nepotrivire de gust. Această muzică, pe lângă faptul că îmi inducea stări depresive, în unele ocazii avea ritmul rupt ceea ce îmi producea un sentiment de iritare.

Concluzie generală: Serie bună.
Serii asemănătoare recomandate:
Duminică, 23 mai 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
Z-uzu, mihaela02-2
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
7 mai, 22:00
Anunţat de
8 mai, 13:00
Anunţat de
10 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
56
18
14

Encoding
104
9
3

Verificare
103
26
25

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...