Shingeki no Kyojin

3 aprecieri
**Scriu această recenzie după vizionarea tuturor sezoanelor**

Shigeki no Kyojin sau Attack on Titan este una din seriile mele preferate, având una din cele mai bune povești. Această serie m-a făcut să trec dintr-o stare în alta într-un timp foarte scurt.

Poveste

Poveste te prinde foarte repede: 3 copii care visează la lumea de dincolo de ziduri, luptând din greu cu acești monștri giganți pentru a-și face visul realitate. Modul prin care ei se luptau cu titanii este unul foarte interesant și bine gândit. Acește sisteme de manevrare 3D au o importanță imensă, cu ele au reușit să ridice puțin talerul pe care se află omenirea. Ele sunt alcătuite din două cârlige acționate de un buton aflat pe mânerul săbiilor cu care tăiau titanii, și gazul cu care „zburau” până la capătul cârligului. După părerea mea, acest anime nu are niciun episod rău/plictisor. Toate sunt interesante și te fac să vrei să te adâncești cât mai mult în povestea lui.
Până și cele trei ziduri: Maria, Rose și Sheena au o poveste, dar aceea este spusă puțin mai târziu. Un lucru impresionant e și mărimea și rezistența acestor ziduri. 50 de metri înălțime și o rezistență foarte mare. Mi se pare puțin ireal că oamenii au putut să construiască niște ziduri așa mari, dar nu pot să se apere cum trebuie de titani. Totuși, mi-am primit răspunsul la suspiciunea mea în unul dintre sezoanele următoare.

Personaje

Fiecare personaj e bine gândit, având toți un țel comun, salvarea omenirii de titani. Cel mai mult mi-a plăcut de Eren(veți vedea în sezoanele următoare de ce mi-a plăcut de el, ci nu de alții). Un tânăr cu un trecut fericit,un prezent tragic și un viitor și mai tragic.
Pe locul 2 se află Mikasa. O tânără luptătoare care ar face orice pentru a-l proteja pe Eren(sezoanele următoare vor avea un răspuns la aceste acțiuni).
Topul ar mai continua, dar aceste personaje m-au impresionat cel mai mult.
Trecutul fiecărui personaj este unul interesant, reflectând motivul pentru care au ales să se lupte cu titanii. De la dorința de a extermina fiecare monstru până la probleme familiale, fiecare are un motiv bine întemeiat.

Animație

Animația este una excelentă. Mi-a plăcut foarte mult cum au animat bătăliile dintre titani și oameni. Nu am ce comenta.

Coloana sonoră

Mi-a plăcut, îmi place și îmi va plăcea mereu coloana sonoră. De fiecare dată când o aud mă duce cu gândul la ce aș face eu dacă eram în situația personajelor. Apreciez munca depusă la compunerea melodiei de la început și sfârșit.

Recomand această seria din toată inima :).
E un „must watch” după părerea mea și a multor altor puradei(la fel ca mine) și oameni în toată firea.
Cred că am terminat acest sezon în două sau trei zile, iar apoi am continuat cu sezonul doi,trei până am ajuns la 4, acolo am făcut o pauză scurtă.
Cu siguranță va avea un loc rezervat în lista mea cu anime-uri favorite.
În încheiere vreau să vă spun un citat din acest anime:
„Un om care nu este gata să sacrifice tot, nu va câștiga niciodata.”

Concluzie generală: Capodoperă.
Joi, 22 aprilie 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
02ZeroTwo, YuukaChan, soophiresy
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
4 mai, 13:00
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
30
17
11

Encoding
37
2
2

Verificare
61
13
6

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...