Salutare! Da, ați citit bine titlul postării. Nu, nu visați. Chiar am de gând să fac o recenzie la Attack on Titan. Aha. Așa că lăsați baltă tot ce făceați până acum și concentrați-vă toată atenția spre mine. Urmează o recenzie așa cum nu am mai făcut, la un anime așa cum nu s-a mai făcut. Sau nu... cred că s-a mai făcut. Anime, nu recenzie. Mă rog! Ca să compensez pentru faptul că ieri v-am lăsat baltă, poftiți o recenzie ce-mi va spăla vina-n fața voastră. Să-i dăm drumul!



Când spui Attack on Titan mereu te gândești la o mulțime de fani anime gata uzi ce au o reacție orgasmică la fiecare episod. Un anime de o popularitate rar întâlnită. Nici nu cred că a existat în ultimii ani un anime care să aibă parte de o asemenea ascensiune a popularității în rândul animefricilor. A ajuns atât de popular încât nici măcar cuvântul mainstream nu e suficient ca să-l definească. Serios. Este la un cu totul alt nivel. După reacțiile pe care le-am surprins și mica mea cercetare online aș spune că este anime-ul ce prezintă un raport de popularitate-timp mai bun decât orice anime lansat secolul ăsta. Și după cum bine știți, când apare un astfel de anime, eu, mereu îmi pun întrebarea ”de ce?”. Huh! De ce a ajuns Attack on Titan atât de popular într-un timp atât de scurt. Mai există anime-uri la fel de populare, poate chiar mai populare, precum Naruto, Bleach, One Piece, Fairy Tail, însă aceste anime-uri au ajuns la nivelul actual de popularitate în ani de zile. Attack on Titan a făcut-o în câteva luni. E o ascendență mult mai acută în cazul acestui anime. Oare de ce? Uite și tentativa mea de răspuns la întrebare.

Am scris-o și-n titlul recenziei, este un anime care te provoacă. Care sunt elementele care i-ar putea da această popularitate? Povestea? Hmmm. Da și nu. Da până într-un punct. Însă povestea anime-ului nu cred c-ar fi sufucientă pentru a genera o asemenea propulsare în vârful top-urilor făcute de fani. Adică e o povestea originală și bine gândită. Ce sunt titanii? Uriași. Povestea își are rădăcinile în mitul uriașilor. Există multe mituri ce vorbesc despre oameni de zeci de ori mai mari în diferite culturi ale lumii. Ceea ce au în comun toate aceste legende sunt afinitatea acestor uriași pentru consumul de oameni. Da, exact. Cam în toate legendele despre uriași aceștia mănâncă oameni. Nu credeți în basme. Acolo mitul este de multe ori alterat pentru a face povestea mai puțin disturbing pentru copiii. Iar denumirea de titani se trage din mitologia greacă. Titanii sunt primii zei, cei care au creat pământul și universul. Aceștia sunt părinții zeilor olimpieni și au o statură foarte mare. Adică sunt uriași. Bun, cam atât cu folclorul. V-ați cam prins de unde s-a inspirat autorul pentru poveste. Faza e că Hajime Isayama, că așa-l cheamă pe autor, a alterat foarte mult folclorul și a venit cu o interpretare unică a uriașilor. Adică a avut o viziune proprie. Nu mai găsești o asemenea portretizare a acestor ființe nicăieri. Ăsta este un lucru despre care vorbeam și în alte recenzii. Atunci când aplici o tipologie, ori te inspiri pentru a creea un personaj, este bine să alterezi într-un mod personal acea tipologie, legendă, caz-real, orice-ul ăla din care te-ai inspirat. Asta îți duce din start cu un nivel mai sus povestea. Iar acest anime exact asta face. Bon. Am lămurit treaba cu povestea. E bine făcută, dar nu suficientă. Sunt și alte anime-uri cu o poveste la fel de interesantă și bine gândită. Să fie oare personajele? Hmmm! Da, avem parte de o diversitate foarte mare de tipologii și de caractere. Și ce-am apreciat e că nici unul dintre ele nu-și iese din ariile personajului creat. Nu avem parte de personaje adaptabile, care se schimbă ori evoluează. Nu, fiecare e conturat într-un mod unic și se comportă ca atare. Nu zic că e rău să ai un personaj care-și mai schimbă personalitatea, ori face lucruri nefirești lui, însă asta trebuie să vină cu o motivație puternică. La Attack on Titan nu e cazul. De ce? Pentru că genul ăsta de personaje se împletesc cel mai bine cu linia narativă a anime-ului. Asta-i dă farmec pentru că oferă o doză de predictibilitate din partea fiecăruia. Noi cam știm cum va reacționa fiecare, iar aici intră un element cheie care generează succesul anime-ului. Attack on Titan oferă o predictibilitate din perspectiva personajelor, niciodată a situațiilor. Chiar dacă noi știm cum vor reacționa personajele, povestea mereu ne surprinde cu twist-uri și situații limită neașteptate. Și tocmai pentru că știm foarte bine tiparul fiecărui personaj, situațiile au un impact mai mare. Nu face o ciorbă de suspans, acțiune sau dramă. Mereu am crezut că o povestea bună pune personaje obișnuite în situații limită, și nicidecum personaje prea extravagante în situații banale. La multe anime-uri vedem personajul care domină situația, aici este fix invers. Bun. Deci avem povestea bună, plus personajele construite în așa fel încât să ofere un impact mai puternic situațiilor limită și ... Și ce? Ce mai lipsește? Încă nu e de ajuns pentru a-mi mulțumi curiozitatea și de a trage o concluzie satisfăcătoare.

Al treilea element este provocarea spectatorului. Ce? Da. Exact. Attack on Titan te provoacă pe tine. Da, tu, ăla care stai cu ochii lipiți de ecran. Practic Attack on Titan te provoacă să experimentezi anumite senzații și trăiri ce-ți produc orgasme anime multiple. Povestea îmbină puțin mizerabilism cu realism psihologic și reproduce un univers ce acționează foarte veridic împotriva mișcării titanilor. Problema este abordată exact ca și cum am aborda-o noi, dacă s-ar îmtâmpla așa ceva. Duce totul într-o zonă reală. Frica, ezitarea, trădarea, lașitatea, toate sunt exploatate la maxim aici, iar deciziile personajelor sunt în concordanță cu personalitatea lor și situațiile la care sunt supuse ele. Nu vezi o topologie clară. Nu vezi un cretin cu gura mare care acționează mereu la fel în orice situație, ori un tip din ăsta cool care se ridică mereu deasurpa tutror. Elimină tipologia în favoarea veridicului. Acest lucru duce la întărirea relației de empatie spectator-personaj. Ne face să ne întrebăm cum am fi reacționat noi într-o asemenea situație. Care este metoda corectă? Cum a fost și cazul lui Eren și echipa lui Levi. Acolo mi-a plăcut cum anime-ul s-a pișat efectiv pe o tipologie anime expirată. ”Ai încredere în prietenii tăi!” ”Puterea prieteniei învinge de fiecare dată!” și alte căcaturi de genul nu funcționează aici, la fel cum nu funcționează nici în viața reală. Credeți-mă, vă spun foarte sincer, dacă ne-am afla într-o situație de viață și de moarte, ne-am trăda prietenii cei mai buni fără să ezităm, iar dacă ne-am baza prea mult pe ei, ori noi, ori ei am sfârși urât. Nu știu dacă e clar ceea ce vreau să spun. Ideea e că anime-ul te provoacă pe tine cu niște situații ce îți dau o senzație să zicem neobișnuită. Nu ești obișnuit să vezi așa ceva într-un anime. Îți crează un oarecare discomfort, însă și o dorință de a vedea ce se întâmpla mai departe. Disconfortul atunci când te uiți la un film, serial, anime nu e ceva rău. Noi, în mod inconștient asta așteptăm, să fim provocați. Da, nu vă uitați așa la mine. Ăsta e adevărul. Ne uităm la un lucru pentru că vrem ca acela să ne provoace anumite stări care nu le putem găsi în viața noastră de zi cu zi. Attack on Titan și-a dat seama de lucru ăsta și l-a folosit în avantajul lui. Toate acțiunile și situațiile sunt făcute ca să te provoace pe tine și să-ți creeze acest disconfort de care spuneam. Asta cred eu că e cheie succesului. Ne dă senzațiile pe care noi le căutăm de la un anime. Vine cu ceva nou, dărâmă convenții și se joacă cu emoțiile noastre în același timp. Asta consider eu că este cheiea succesului pentru Attack on Titan. O poveste originală și bine gândită, personaje care se pliează foarte bine pe situațiile limită și ingredientul secret, ruperea barierelor clasice și provocarea unei senzații de discomfort pentru spectator. Mda. Cam lungă prelegerea mea. Dar da, consider că aceste aspecte fac anime-ul atât de special, și din cauza lor a ajuns să aibă popularitatea curentă. Bine. Nu, n-o să închei încă recenzia. Cu riscul de a scrie puțin mai mult decât la alte anime-uri aș vrea să mai vorbesc puțin despre Attack on Titan.

Am să mă bag mai în detaliu în universul poveștii și personaje. Un element narativ de o importanță majoră, și-n jurul căreia se învârte mult acțuinea sunt zidurile. Practic, dacă n-ai ziduri ești cam mort. Zidurile trebuie apărate. O metodă ingenioasă de a scăpa de titani avâd în vedere avasul tehnologic din anime. Foamea titanilor este mare. Nu știm de ce mănâmcă oameni sau cine sunt acei oameni care pot deveni titani. Încă nu știm scopul anime-ului. Adevărul e că nu știm mai nimic. Povestea n-a fost exploatată nici la sfert din potențialul ei. Bine, poate e cam la un sfert. Dar mai sunt multe de lămurit și cine știe ce-o să mai apară pe viitor. I mean, a reușit să realizeze atât de multe cu minim de resurse narative. Pe o astfel de poveste mai poți face minim 3 sezoane la fel de lungi. Și totuși, cu o poveste ce-a fost spusă pe sfert, Attack on Titan a ajuns acolo unde este. Poate nu realizați, dar e un lucru destul de impresionant.

Eren este un protagonist ok, aș spune. Însă e puțin prea fixat pe uciderea titanilor. În raport cu majoritatea personajelor el este construit destul de subțire. Nu are un substrat descriptiv cum au majoritatea personajelor. Eren este ceea ce pare și nimic mai mult. Iar ca și varietate de caracteristici nu prea se remarcă cu nimic. E impulsiv, puțin arogant, obsedat de titani, prostuț, curajos, da nimic mai mult. Doar atât. Spre deosebire de Mikasa, ori Jean, care mi se pare unele dintre cele mai originale personaje anime făcute vreodată. O fată ca și Mikasa nu cred că mai vezi în alte anime-uri. Îmbină o varietate de caracteristici total nespecifice fetelor din anime-uri și care nu se prea pupă între ele. Este obsedată, puternică și sensibilă în același timp, un geniu cam în orice domeniu. Îmi pare un personaj ce îmbină calități și defecte într-un mod foarte echilibrat. De aceea a ajuns să fie atât de apreciată, pentră că e cea mai umană dintre toți. Jean la fel, avansul pshilologic și cugetările cele mai umane le găsim la el, nu la altcineva.

Personajul meu preferat este Levi. Mda ... Ca la toată lumea. Însă, ca și Eren, nici el nu e construit foarte complex. Stă ceva mai bine ca și Eren la acest capitol însă nu excelează. Am mai zis că am o afinitate pentru personajele overpowerd. Dacă tot suntem aici, să vorbim și de Armin. Micul șobolan, laș, fără inițiativă care mereu depinde de prietenii lui. Nu zic că nu e un personaj complex, ori că nu manifestă mai mute trăsături contradictorii precum Mikasa sau Jean, însă la el mereu avem parte de ceea ce numesc eu o tipologie alterată mainstream. Încearcă să-l schimbe, însă îl schimbă într-o direcție previzibilă. Toată lumea i-a tipologia slăbănogului ce nu e în stare de nimic și-o duce în aceiași direcție. Anime-ul ăsta face la el. De aia zic că nu-l poți compara pe Armin cu Mikasa.
Așa. Ziceam că e o poveste care mai are de arătat multe. Sunt o tonă de întrebări ce-și așteaptă răspunsul, iar sezonul 2 bate imediat la ușa. Chiar nu mai știu ce să mai zic de Attack on Titan. Cred c-am ajuns la o epuizare a resurselor mele mentale. Mai mult nu pot scrie. N-am idei. Oricum cred că asta-i cea mai lungă recenzie de până acum. Sper că m-ați urmărit pe tot parcursul ei. Sunt curios de cum receptați voi acest anime. Am văzut mulți oameni care dintr-o hipstereală inconștientă îl resping și nici măcar nu încearcă să facă abstracție de popularitatea-i ca să poată urmării esența poveștii. Asta din cauză că a ajuns un anime popular, iar noi suntem cool dacă nu ne plac anime-urile populare. Oricâți hateri ar extista, pentru mine e clar că nu poți afirma despre Attack on Titan că e un anime prost. Asta e. Ghinion. Hai că vă las. Pa! Mă duc să hibernez.

Notă: După o asemenea recenzie oare cât pot să-i dau? Îi dau un 9.50!

Concluzie generală: Capodoperă.

Airwaves, mmincu32, miss-knowit-all, razvaneroare, sof3u