Seria Tokyo Ghoul poate fi considerată un adevărat cultural reset. Cred că toată lumea și-a dorit la un moment dat o mască precum a lui Kaneki. Lumea lui Sui Ishida este una cuprinsă de frică, de teroare, de omoruri, de creaturi care amenință pacea oamenilor. Cu toate astea, ghoulii sunt mult mai interesanți decât oamenii simpli. Unii își merită soarta, alții suferă foarte mult din cauza lucrurilor pe care le-au pierdut odată cu dezumanizarea lor. Structura corpului unui ghoul este una interesantă, stilul lor de viață este captivant, restricțiile lor sunt intrigante, pericolele sunt mereu prezente, iar adversarii lor au niște idei care sunt palpitante de urmărit.

Stilul în care sunt realizate personajele face ca vizionarea anime-ului să fie extrem de plăcută. Fiecare are câte o trăsătură deosebită. Și chiar dacă se găsește un personaj care nu are un accesoriu aparte, o culoare care să ne sară în ochi, o rană adâncă, un păr mai deosebit, atunci măcar mintea lui îl face să iasă în evidență. În acest univers, nu știi de cine trebuie să fugi, sau pe cine să păstrezi aproape, iar în urma dezamăgirilor și suferințelor tot ce știi va rămâne fugitul, de orice.

Kaneki Ken – un simplu iubitor de literatură – are ghinionul de a simți profund totul, la o intensitate deosebită; se panichează, își refuză soarta bătută în cui, luptă pentru a-și păstra ultima fărâmă de umanitate și totodată militează pentru binele persoanelor dragi. Dar află că într-o lume atât de întunecată nu poți rezolva totul decât prin și mai mult întuneric. Poate că are niște crize de personalitate, negând obiceiurile (tipice ghoulilor) pe care trebuie să le aplice, apoi îmbrățișându-și destinul, după care din nou izbucnind, neștiind ce să facă pentru a supraviețui. Viața sa devine una confuză, căci a fi ghoul înseamnă a te integra în lumea oamenilor. Iar pentru a te integra în lumea oamenilor, trebuie să reziști multor tentații, trebuie să ai o putere de autocontrol extraordinară. Știm cu toții cât de orgolioși și plini de speranță sunt cei care abia se transformă în creaturi monstruoase: nu bagă în seamă sfaturile celorlalți, aleargă în continuu de responsabilitățile pe care le au în noua lor ipostază, ajungând la un moment dat să înnebunească. Kaneki nu reprezintă o abatere de la această regulă. Doar că el va trebui să-și găsească motivația de a continua, de a supraviețui, de a-și dezvolta calitățile de ghoul. Amestecul hibrid de om și ghoul îl va condamna la un tratament special din partea celorlalți, iar cea care l-a adus în această condiție deplorabilă va fi pomenită în fiecare moment de cotitură al seriei.

Dacă însuși Kaneki reprezintă un protagonist în care s-au regăsit mulți iubitori ai seriei, din mai multe puncte de vedere, ei bine, nici restul personajelor nu sunt mai prejos.

Touka aș putea spune că este mult mai bărbată decât Kaneki, îndrumându-l spre a-și găsi locul în această nouă lume întunecată. Ea îl inspiră, îi deschide ochii, îl învață ce e important și ce trebuie lăsat deoparte odată ce a pătruns în noua sa viață.

Sunt mai multe personaje iconice, prezența lor se impune încă din prima secundă. Juuzou – un masochist care atrage atenția prin ciudățenia lui și felul unic de a vedea totul. Shuu – un lipicios care provoacă probabil primul plot twist de mare amploare din serie, care pe mine personal m-a șocat. Uta – cuvintele sunt de prisos, el e artistul goth și cool care e definiția misterului și care este aesthetically pleasing din orice unghi l-ai privi; e un vis.

Poate că persoanele pe care trebuie să le protejeze Kaneki nu au o înfățișare deosebită. Dar spre exemplu prietenul lui, Hide, cred că este una din puținele ființe care-l mai păstrează cu picioarele pe pământ în ceea ce privește tot haosul provocat de ghouli. Un punct slab care-i întărește forțele totodată; foarte interesant.

Muzica și genul în care se încadrează ea se află în armonie cu suferințele lui Kaneki, cu schimbările prin care trece, cu șocurile sale emoționale. Arhicunoscutul Oshiete, din primul opening al seriei, Unravel, by Tōru (TK) Kitajima este un exemplu concludent; primele versuri surprind exact lupta sa interioară între umanitatea rămasă și dorința de a vărsa sânge: Oh, won’t you tell me, won’t you tell me how it’s supposed to be? Who is it that I see; who’s there inside of me? (Oshiete oshiete yo sono shikumi wo, Boku no naka ni dare ga iru no?).

Nu știu dacă din Tokyo Ghoul învățăm ceva neapărat, poate doar ne fascinează cum este conturată durerea lui Kaneki, cum este accentuat conflictul său interior, cum se dezvoltă, cum evoluează (sau involuează?) și cum se detașează tot mai mult de partea socială a vieții lui. Nici cele mai sângeroase ființe, care ar trebui să fie comunicative, prin natura lor de a lega relații cu creaturi periculoase din umbră, nu sunt mereu fericite. Kaneki se izolează chiar și având contact cu atât de multe creaturi și trecând prin atât de multe situații. Maybe he’s overreacting a lot of times, but he is our spirit animal. Pentru a urmări parcursul ghoulilor (și al oamenilor) în lupta supraviețuirii și a dominației, Tokyo Ghoul reprezintă o adevărată experiență.

Concluzie generală: Serie extraordinar de bună.

-Phane-, Darael, Sycran, Konoko, Z-uzu, Zarzare, SpyTech79, Himiko83, piggsxs, helheim-goddess75, mihaela02-2, Alexroneaghokage1, Gabitzu97