Steins;Gate

Unul dintre cele mai bune anime-uri.
32 aprecieri
''Nimeni nu știe ce ține ascuns viitorul,de aceea are un potențial infinit. - Okabe Rintarou

Lumea anime a evoluat enorm de mult în ultimii 40 de ani, din 80' s-a produs o schimbare radicală de la acel art style cartoonish astfel trăgându-se o linie între ''desene animate'' și anime-urile din zilele noastre. Dar pe lângă art style și animație, au apărut o sumedenie de serii cu plot-uri și story line-uri unice, care te țin cu sufletul la gură și după terminarea lor rămâi cu un sentiment de mulțumire, ei bine Steins;Gate este tipul acela de serie.

Introducere: Steins;Gate are la bază un visual novel (joc video interactiv) creat de 5pb. și Nitroplus lansat pe 15 octombrie 2009. La două luni după lansare Yomi Sarachi a publicat o variantă manga a seriei care a fost serializată din 2009 până în 2013. După un succes răsunător, a urmat adaptarea anime în 2011 de către studioul White Fox, iar în 2018 a apărut continuarea acestuia, adică Steins;Gate 0. Există serii făcute de aceeași creatori care se leagă indirect de Steins;Gate, precum Chaos;Child. Revenind, sunt două moduri de a vedea seria, în ordine cronologică sau în ordinea integrării poveștilor. Momentan S;G constă în 24 de episoade, un ova(demunit neoficial episodul 25), un film, un ona (care nu prea contează), un final alternativ al episodului 23,S;G 0 și ova-ul acestuia. Aceasta e ordinea cronologică, dar pentru cine dorește o oarecare continuitate în ordinea integrării poveștilor, puteți începe astfel: S;G până la episodul 22, fără episoadele 23,24 și 25(ova), apoi episodul 23b (numit episodul 23 cu final alternativ), S;G 0 și ova-ul acestuia, episoadele 23,24 și 25 din prima serie, după filmul, întrucât ova-ul și filmul au legătură.

Povestea:Conceptul de călătorie în timp nu este ușor de abordat, întrucât și cele mai mici detalii sunt importante ca să nu se cauzeze ''plot hole-uri''. În S;G călătoria în timp nu apare așa de nicăieri cauzată de o ''forță supranaturală'', ci se bazează pe teorii științifice,pe legile fizicii și pe o sumă de factori care o fac posibilă. Recunosc, incipitul seriei contrazice afirmațiile mele din cauza ''mașinăriei'' de la care a început acest anime, dar pe măsură ce avansezi în poveste, vei observa că aproape totul este gândit și pe cât de complicată părea povestea, pe atât este de simplă. Nici aceasta nu e perfectă, e imposibil să pui accent pe fiecare detaliu din cauza posibilităților infinite ale miilor de linii temporale,dar un lucru e sigur, prezentarea poveștii e unică.

Animația:Pot spune că animația joacă ultimul rol în serie, întrucât nu excelează în cadre care să te lase cu gura căscată. În orice caz, asta nu înseamnă că e mediocră, crează o atmosfera specifică show-ului și ăsta cred că este cel mai important lucru. Art style-ul este categoric unic și aduce personajele aproape de realitate, astfel în primele episoade ai crede că e un anime slice of life, până începe acțiunea.

Sunetul:Unul dintre cele mai mari plusuri ale seriei pe lângă poveste este clar sunetul. Avem prima oară opening-ul Hacking the gate de Ito Kanako, o cântăreață j-pop cunoscută pentru cântecele ei folosite într-o varietate de jocuri video și anime-uri și ending-ul The Twelve Time Governing Covenants de Sakakibara Yui, cunoscută ca actriță vocală și cântăreață. Ambele cântece se potrivesc perfect seriei și sunt folosite în moduri inteligente, mă refer că de la episodul 1 la 22 este versiunea beta a op-ului, iar de la episoadele 23 și 24 este versiunea alfa,care are câteva diferențe notabile semnificând un sfârșit alternativ. Un alt lucru care conferă o atmosferă antrenantă este diversitatea coloanei sonore. Ost-urile sunt diversificate de la piese relaxante de pian la piese electronice,astfel diverse evenimente sunt îmbunătățite subtil.

Personaje:Protagoniștii în anime-uri joacă un rol crucial, de aceea este dificil să creezi un personaj pe placul tuturor, în cazul de față nu e numai unul...sunt toți! Îl avem pe Okabe Rintarou autoproclamat de ego-ul lui Hououin Kyoma ca fiind un savant nebun. Acesta împreună cu prietenii lui Shiina Mayuri și Itaru Hashida formează „Laboratorul dispozitivelor de ultimă generație” care are scopul sugerat de titlu. Personajele au momentele lor unice și se pune accent pe fiecare în parte, desigur, nu lipsește umorul, mai ales din partea lui Okabe. În sezonul următor evoluția unor personaje este mai accentuată, unii ar considera că este un minus adus seriei, eu cred că o altă perspectivă e mereu bine venită. Niciun personaj nu rămâne static,toate evoluează și este îmbucurător să le privești evoluția.

Concluzie:Pot spune cu certitudine că Steins;Gate e cel mai bun anime științifico-fantastic la momentul actual. Totodată dovedește că nu ai nevoie de un final fericit ca să faci o poveste bună, iar faptul că provine dintr-un visual novel dă mai multe posibilități anime-ului decât o face un anime bazat pe manga.
Este anime-ul meu preferat și dacă decideți să-l vedeți sper să vă placă la fel de mult cât îmi place și mie...poate chiar mai mult!

El psy congroo.
Concluzie generală: Capodoperă.
Serii asemănătoare recomandate:
Vineri, 31 iulie 2020
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
kidos-kun, Sergiu00, Mysth, KlaudiuRB, XyHard, ChiseR, iLovePain, Alincos, RoronoaZoro, AlexTheRoNaruto, Vladion205, Zapu, Porumb, -Ryu-, bodoascadiana, -luca-, ToX1c, Proxenet, YorrarY, Crazy_Frog, andu374, Vennus, Anamaria-56, Iqnis, DariusRo22, Xenocide, dreya, Romicut, Ioana46, Nyc, equuu, 1705Biyufu
Episoade anunţate
6 mai, 13:00
Anunţat de
10 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
42
18
14

Encoding
97
6
2

Verificare
87
26
17

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...